SUA intenționează să desfășoare trupe militare în Panama, Guvernul panamez respinge propunerea

Data actualizării: 10 aprilie 2025

Recent, Pete Hegseth, Secretarul american al Apărării, a dezvăluit intenția Statelor Unite de a desfășura trupe militare în Panama. Motivul invocat este ‘securizarea’ Canalului interoceanic. Această inițiativă a declanșat reacții negative din partea Guvernului panamez.

Oportunitate de relansare sau amenințare la securitate?

„Prin exerciții comune (…) este o oportunitate de relansare, fie că este vorba despre o bază militară, aeronavală sau locuri unde trupele americane pot colabora cu cele panameze, pentru a securiza Canalul”, a declarat Hegseth în cadrul unei conferințe de presă. Cu toate acestea, Panama a respins vehement această propunere.

„Panama a transmis în mod clar, prin intermediul președintelui Jose Raul Mulino, că nu poate accepta baze militare sau de apărare”, a declarat Frank Abrego, ministrul panamez al Apărării.

În martie, potrivit informațiilor furnizate de NBC News, Casa Albă ar fi ‘cerut armatei americane să ia în considerare opțiuni pentru creșterea prezenței trupelor americane în Panama’. Acest anunț a provocat neliniște în Panama, întrucât nicio trupă americană nu a staționat pe teritoriul țării timp de 25 de ani, cu excepția celor care au participat la exerciții comune ocazionale.


SUA vrea controlul asupra Canalului Panama

Canalul, construit de Statele Unite și inaugurat în 1914, a intrat sub controlul Panama, pe baza unor tratate bilaterale negociate de președintele SUA Jimmy Carter. Donald Trump a amenințat că ‘va lua înapoi’ Canalul, fără a exclude folosirea forței, pe motiv că acesta este controlat de Beijing, conform cotidianului Sud-Ouest. China a denunțat ‘mentalitatea specifică Războiului Rece’ aplicată de Statele Unite în America Centrală, din cauza abordării Administrației Donald Trump față de Canalul Panama.

Marco Rubio, secretarul de Stat al SUA, a avertizat că Washingtonul va lua măsuri împotriva statului Panama dacă acesta nu va produce schimbări imediate pentru reducerea influenței chineze asupra Canalului. China a criticat ‘declarațiile mincinoase’ ale secretarului american de Stat și ‘urmele unei mentalități specifice războiului rece’.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨