Americanii închid una dintre cele trei fabrici pe care le au în România. Anunțul e oficial, 700 de angajați vor rămâne pe drumuri

Grupul american Greenbrier a decis să închidă una dintre cele trei fabrici pe care le operează în România, mai exact unitatea de producție din Arad.
Aproximativ 700 de angajați vor fi afectați de această decizie, urmând să-și piardă locurile de muncă. Fabrica din Arad, cunoscută sub numele Astra Rail Industries, era specializată în fabricarea de vagoane de tren.
fabrica din Arad se închide, cele din Caracal și Drobeta Turnu Severin rămân operaționale
Reprezentanții companiei au explicat că închiderea vine ca urmare a unor „provocări dificile și accelerate de pe piața locală”.
Mai concret, Greenbrier a menționat mai mulți factori care au dus la această decizie: costurile operaționale mai mari față de celelalte unități, presiunile din industrie, dar și problemele logistice cauzate de vechimea fabricii și de poziționarea acesteia într-o zonă urbană.
Chiar dacă fabrica din Arad își va închide porțile, activitatea Greenbrier în România nu se va opri. Compania a anunțat că va continua producția la celelalte două unități din țară, cele din Caracal și Drobeta Turnu Severin. Mai mult, americanii intenționează să investească în continuare în aceste două fabrici, pentru a le dezvolta.
Angajații afectați vor beneficia de sprijin, așa cum promite Greenbrier.
„Greenbier apreciază profund istoria îndelungată a producției de vagoane din Arad și dedicarea forței de muncă. Compania este implicată 100% în acest proces și va coopera îndeaproape cu sindicatele și comunitatea locală pentru a oferi sprijin angajaților afectați, pe parcursul acestui proces de tranziție. Se vor depune toate eforturile pentru asistența colegilor afectați, atât prin suport de consiliere profesională, cât și prin onorarea contribuțiilor pentru toți colegii a căror muncă a fost esențială de-a lungul anilor”
Greenbrier a precizat că va oferi consiliere profesională celor aproximativ 700 de oameni care vor rămâne fără loc de muncă. De asemenea, comenzile existente ale fabricii din Arad vor fi onorate, iar activitatea va fi oprită treptat, nu brusc.
Fabrica de la Arad are o istorie lungă, vagoane fiind produse aici încă din 1891. Această tradiție a continuat sub diverse forme, până la momentul actual, când decizia de închidere a fost anunțată oficial.
Compania Greenbrier a intrat pe piața din România în 2016, când a fuzionat cu Astra Rail. În urma fuziunii, americanii au preluat 75% din acțiunile companiei rezultate, numite Greenbrier-Astra Rail, iar valoarea totală a tranzacției a depășit 60 de milioane de euro, sumă achitată în mai multe tranșe proprietarului Astra Rail Industries.
În prezent, fabrica din Arad este singura din cele trei deținute de Greenbrier în România care urmează să-și oprească activitatea. Celelalte două, din Caracal și Drobeta Turnu Severin, vor continua producția, iar americanii spun că vor investi în ele pentru a le consolida pe termen lung.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨