Polonia și SUA consolidează cooperarea în domeniul apărării

Data actualizării: 31 martie 2025

Donald Tusk, premierul Poloniei, a anunțat recent încheierea unui nou acord cu Statele Unite, consolidând astfel cooperarea în domeniul apărării. Acesta a pledat pentru o cooperare euro-americană, cu scopul protejării frontierelor.

Un nou acord polono-american în domeniul apărării

„Am semnat următorul acord polono-american, în domeniul apărării. Pentru noi, alianțele noastre și loialitatea noastră mutuală nu sunt o abstracție. Am cheltuit aproape 5% din PIB în apărare. În cooperarea cu SUA, construim cea mai mare armată în Europa, pentru a ne apăra frontierele, dar și valorile noastre comune și interesele noastre”, a declarat Donald Tusk.

„SUA pot și vor putea mereu să se bazeze pe Polonia, aveți doar prieteni aici. Interesele comune euro-americane se bazează pe Statele Unite puternice, o Uniune Europeană puternică și o NATO puternică, nu mai slabe”, a afirmat premierul Poloniei.

Semnarea unui acord de aproximativ două miliarde de dolari

Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunțat semnarea unui acord de aproximativ două miliarde de dolari, între Polonia și SUA, pentru sprijinul logistic pentru sistemul de apărare antiaeriană Patriot.


De asemenea, Donald Tusk a pledat pentru renunțarea la planul președintelui american, Donald Trump, de a impune tarife asupra statelor europene, care sunt ”aliații cei mai apropiați” ai SUA. „Gândiți-vă la acest lucru, domnule președinte și dragi prieteni americani, înainte de a impune tarife împotriva aliaților voștri cei mai apropiați. Cooperarea este întotdeauna mai bună decât confruntarea”, a transmis Donald Tusk.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨