Andrew Tate, incoltit de acuzatii de agresiune sexuala si violenta din partea fostei iubite

Fosta parteneră a lui Andrew Tate, Brianna Stern, a deschis un proces împotriva acestuia, acuzându-l de agresiune sexuală și violentă. Procesul a fost deschis la tribunalul din Los Angeles, iar femeia a cerut un ordin de restricție împotriva lui Andrew Tate, potrivit surselor.
Relația dintre cei doi a durat aproximativ 10 luni, timp în care Brianna susține că a fost supusă la abuzuri fizice și amenințări cu moartea. Avocatul lui Tate, Joseph McBride, a respins acuzațiile, susținând că clientul său „neagă cu fermitate” acuzațiile, și a acuzat-o pe Brianna că își dorește doar „să pună mâna pe niște bani.”
Relatările Brianei
Brianna Stern a relatat în procesul penal cum comportamentul lui Andrew Tate a început să se schimbe dramatic de-a lungul relației lor, culminând cu umilințe, bătăi și agresiune sexuală. Prima incidentă a avut loc într-un hotel din Beverly Hills, unde cei doi se întâlniseră în perioada în care formau un cuplu. Andrew Tate a început să manifeste un „comportament degradant” față de Brianna, care a degenerat în agresiune și violență.
„În cele din urmă, victima a început să plângă și să-l implore să se oprească. Andrew Tate nu a vrut și a continuat să o sufoce din ce în ce mai tare, până când femeia și-a pierdut cunoștința”, se menționează în proces.
Procesul descrie și forma de abuz emoțional și manipulare, similară metodei „lover boy”, utilizată de Andrew Tate în cazul Brianei Stern, atunci când aceasta l-a întâlnit pe britanic în 2024, în timpul unei călătorii în România pentru un job de model, asociat unei afaceri cu bitcoin.
Acuzatii de trafic de persoane
Andrew și Tristan Tate sunt cercetați într-un dosar de trafic de persoane, sub suspiciunea că au recrutat, începând cu anul 2015, 34 de femei pe care le-au obligat să producă materiale pornografice care au fost difuzate contra cost pe platforme de profil. Aceștia ar fi făcut o cerere să poată părăsi România și să călătorească în SUA, iar procurorul ar fi admis cererea.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨