Nicușor Dan a trimis înapoi spre reexaminare legea care permite șoferilor să ia permisul fără să dea sala

Nicușor Dan a trimis joi, 10 iulie, înapoi Parlamentului legea care aducea excepții de la proba teoretică pentru anumite categorii de permise auto. Este vorba despre modificarea Ordonanței de urgență nr. 195/2002, care reglementează circulația pe drumurile publice.
Legea, aflată în procedura de promulgare, prevedea ca unii șoferi să poată obține noi categorii de permis doar cu proba practică, fără să mai dea „sala”.
Persoanele care dețin deja categoria B1 și au luat permisul la 16 sau 17 ani ar fi urmat să poată primi categoria B fără testul teoretic, doar prin proba practică și îndeplinirea celorlalte condiții. De asemenea, cei cu permis A1 ar fi fost scutiți de examen teoretic pentru A2 sau A. În forma votată de Camera Deputaților, s-a introdus și un amendament ce permite celor care au permis B și dovada absolvirii cursurilor teoretice și practice pentru A sau A2 să sară peste proba teoretică, dacă promovează partea practică.
„În procedura parlamentară din Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a fost adoptat un amendament propus de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Potrivit acestuia, persoanele care deţin permis categoria B la data intrării în vigoare a legii şi fac dovada că au absolvit cursuri teoretice şi practice pentru categoria A, pot obţine categoria A sau A2 fără susţinerea probei teoretice, fiind necesare promovarea probei practice şi îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege”
Președintele a motivat respingerea legii prin faptul că aceasta contravine regulilor europene. Directiva UE cere clar promovarea unui test teoretic și a unuia practic pentru obținerea categoriilor A2 sau A. Aceste cerințe pot fi ocolite doar dacă solicitantul a acumulat cel puțin doi ani de experiență pe o motocicletă din categoria anterioară sau dacă a făcut un curs complet de pregătire.
„Din coroborarea acestor norme rezultă că, în forma redactată, legea aflată la promulgare nu cuprinde această condiţie a unei minime experienţe care să justifice exceptarea de la obligaţia susţinerii probei teoretice. De asemenea, coroborând aceste condiţii cu cele privind vârsta şi vechimea minime necesare, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 4 alin. (3) lit. c) pct. (i) din directivă, respectiv de art. 20 alin. (4) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 -„Vârsta minimă pentru obţinerea permisului de conducere este de: 20 de ani împliniţi, dacă persoana are o experienţă de cel puţin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani împliniţi, pentru motocicletele din categoria A”-, rezultă că cerinţa experienţei de minimum doi ani în conducerea unei motociclete din categoria A1 sau A2 se aplică doar în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani, dar nu şi persoanelor peste 24 de ani”, a explicat șeful statului.
În continuarea cererii de reexaminare, Nicușor Dan a precizat că textul votat de Parlament nu este aliniat cu cerințele europene, mai ales în privința condiției de experiență minimă, care trebuie impusă tuturor solicitanților, indiferent de vârstă. Președintele consideră că formularea actuală permite obținerea permisului A sau A2 fără susținerea probei teoretice chiar și de către persoane care nu au acumulat cei doi ani de experiență în conducerea unei motociclete, lucru ce contravine cadrului normativ european.
„În aceste condiţii, apreciem că se impune reanalizarea textului menţionat pentru concordanţa acestuia cu cadrul european amintit, în sensul instituirii condiţiei ca solicitantul să fi acumulat minimum doi ani de experienţă în conducerea unei motociclete din categoria A1 (pentru obţinerea permisului din categoria A2 sau A), respectiv din categoria A2 (pentru obţinerea permisului din categoria A), indiferent de vârstă”, se menționează în documentul trimis Parlamentului.
Președintele a punctat și faptul că există diferențe clare între conținutul probelor teoretice pentru categoria B și cele pentru A sau A2, așa că nu se poate face o echivalare directă sau o scutire generalizată. El a atras atenția că, în lipsa unei armonizări legislative și a respectării directivelor europene, se încalcă atât regulile interne, cât și standardele impuse de Uniunea Europeană.
„Intervenţiile legislative trebuie să fie corelate şi cu celelalte dispoziţii legale în vigoare, pentru respectarea standardelor de calitate a legii. Potrivit art. 23 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002”, a subliniat Nicușor Dan.
Același articol invocat de șeful statului arată clar că „examenul pentru obţinerea permisului de conducere constă în susţinerea unei probe teoretice de verificare a cunoştinţelor şi a unei probe practice de verificare a aptitudinilor şi comportamentului, corespunzător categoriei de permis solicitat. Proba practică pentru categoria AM constă numai în verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate. Condiţiile de obţinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.”
„Faţă de argumentele expuse mai sus, şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, a conchis președintele în cererea sa oficială.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨