Pantera evadată din Bulgaria devine fenomen internațional și impulsionează economia locală

Întreaga Bulgaria a fost pusă în alertă după ce o panteră neagră a evadat dintr-o grădină zoologică privată, devenind rapid un subiect de discuție la nivel național și internațional. Animalul dispărut a devenit o sursă de inspirație pentru afacerile locale, care au știut să profite de pe urma acestui eveniment neașteptat.
Pantera, un succes de marketing
De la tricouri până la oferte speciale la restaurante, imaginea panterei a devenit omniprezentă.
„Pantera din Shumen este indiscutabil cel mai discutat subiect din ultimele zile. Dincolo de panica generală, pantera este în acest moment cel mai de succes produs de marketing. Peste tot unde te uiți, vezi imaginea felinei. Apare inclusiv pe sticlele de rachiu și vinde”,
a declarat expertul în publicitate, Maxim Behar.
Un fenomen global
Se presupune că pantera a fost văzută ultima dată în Shumen, dar ar fi ajuns la mare, pe plajă în Varna, ar fi vizitat chiar periferia Sofiei și, deoarece nu este un animal statornic, ar fi trecut inclusiv granița înot înspre România. În timp ce autoritățile încă încearcă să găsească animalul, afacerile locale profită de notorietatea evenimentului și atrag turiști cu sloganuri de tipul: „Pantera care a evadat din Shumen este la noi în curte. Nu o blamăm pentru asta, pentru că știe că avem cele mai bune spații de cazare” sau „După o zi plină de emoții, în drum spre Varna, Pantera s-a oprit la localul nostru pentru a servi cel mai gustos prânz din zonă. A fost pe deplin încântată”.
Dispariție voită sau nu, pantera bulgărească a devenit un fenomen global și o sursă neașteptată de venit pentru economia locală.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨