Atacurile asupra Iranului pot declansa o noua cursa a inarmarii nucleare pe plan mondial

Data actualizării: 4 iulie 2025

Operațiunile recente ale Israelului și Statelor Unite asupra instalațiilor nucleare iraniene ar putea declanșa o nouă cursă a înarmării nucleare la nivel global, potrivit unui comentariu făcut de publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung. Aceste acțiuni se pot solda cu amplificarea tensiunilor internaționale.

În prezent, există 12.241 de ogive nucleare la nivel mondial, conform datelor Institutului de Studii pentru Pace din Stockholm (SIPRI). Deși numărul bombelor atomice a scăzut față de anul trecut, evaluările specialiștilor nu sunt optimiste.

Posibilă încheiere a erei reducerii arsenalelor nucleare

Era în care puterile nucleare își reduc arsenalul se apropie de final. Se prefigurează o nouă cursă a înarmării nucleare. Cele nouă țări care dețin armament atomic intenționează să extindă arsenalul, iar alte state încearcă să intre în acest club exclusiv”, notează Stephan Löwenstein, într-un editorial publicat în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.


Înaintea atacurilor americane, Iranul era principalul stat care aspira la acest statut.

Atacurile Statelor Unite și Israelului pot genera o nouă cursă a înarmării nucleare

Unii ar putea argumenta că Israelul și Statele Unite fac un favor întregii lumi prin bombardarea programului nuclear iranian. Cu toate acestea, nu este clar dacă conflictul dintre Israel și Iran va conduce la consolidarea regimului de neproliferare nucleară.

„Există riscuri majore de izbucnire a unei noi curse a înarmării atomice”, subliniază editorialistul, notând că Rusia și Statele Unite își modernizează arsenalul, iar China suplimentează constant numărul ogivelor. „Nu există indicii că actuala tendință va putea fi inversată în viitor prin tratate de neproliferare. Dimpotrivă, Rusia și Statele Unite au desființat o serie de acorduri de profil. Ultimul tratat – Noul START – expiră anul viitor”, avertizează editorialistul.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨