47 de cetățeni români în custodie în centrele de imigrație din Statele Unite

Ambasada României în Statele Unite ale Americii informează că 47 de cetățeni români se află în custodie în centrele de imigrație și control vamal (U.S. Immigration and Customs Enforcement), având formalitățile de deportare definitivate. Aceștia nu vor fi transportați la baza navală Guantanamo.
„România cooperează îndeaproape cu toate agențiile americane pentru asigurarea securității frontierelor și controlului migrației în Statele Unite. Până la această dată nu a existat nicio situație care să determine plasarea unor cetățeni români în facilități din afara Statelor Unite. De regulă, cetățenii români identificați cu statut ilegal pe teritoriul american sunt returnați în România în baza unor proceduri consacrate pe linia cooperării româno-americane”, precizează ambasada.
Clarificarea situației cetățenilor români
Ambasada se află în permanentă legătură cu autoritățile americane pentru a clarifica situația cetățenilor români ce urmează a fi returnați în România. Aceste precizări vin după ce cotidianul Politico a relatat că 100 de români în situație ilegală sunt luați în considerare pentru a fi transferați la Guantanamo. Ambasada României în Statele Unite a luat notă de aceste informații și a solicitat imediat autorităților americane confirmarea acurateței acestora.
Planuri de intensificare a trimiterii migranților la Guantanamo Bay
Administrația Trump plănuiește să intensifice trimiterea migranților fără documente la Guantanamo Bay începând cu această săptămână, cel puțin 9.000 de persoane fiind verificate pentru transfer. Transferurile către Guantanamo ar putea începe chiar de miercuri, se arată în documente. Se preconizează că deținuții se vor afla temporar în această unitate înainte de a fi deportați în țările lor de origine.
Motivul oficial al transferurilor este acela de a elibera spațiu pentru paturi în centrele de detenție de pe teritoriul american, însă utilizarea cunoscutei facilități, care a găzduit mult timp suspecți de terorism, ar trimite, de asemenea, un alt semnal menit să descurajeze imigrația ilegală în Statele Unite. Planurile au fost puse la punct doar în ultimele zile și ar putea suferi modificări, se arată în documente.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨