Jessie J, diagnosticata cu cancer mamar, va fi operata dupa un concert la Wembley

Data actualizării: 4 iulie 2025

Artista internațională cunoscută sub numele de Jessie J, a fost diagnosticată cu cancer mamar în stadiu incipient. În vârstă de 37 de ani, Jessie J va fi supusă unei intervenții chirurgicale imediat după concertul pe care îl va susține pe stadionul Wembley.

Decizia de a-și face publică suferința

Jessie J, a decis să își facă publică suferința din dorința de a-și arăta sprijinul față de persoanele care trec prin astfel de situații. După momentul artistic pe care îl va susține la Summertime Ball, pe stadionul Wembley, cântăreața va merge la o clinică, pentru a fi supusă unei intervenții medicale. În ultima perioadă, artista a efectuat multiple investigații medicale și analize.


Am fost diagnosticată cu cancer de sân în stadiu incipient. Cancerul este groaznic în orice formă, dar mă agăţ de cuvântul incipient, a spus artista.

Retragerea din lumina reflectoarelor

Odată ce se va opera pentru cancer la sân, artista a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, pentru o perioadă. Înainte de acest pas, însă, va susține un concert în Anglia, pe 15 iunie 2025. Jessica Cornish, pe numele său real, a devenit mămică de băiețel în anul 2023. În noiembrie 2021, artista a traversat o perioadă extrem de grea. Atunci, vedeta internațională a pierdut o sarcină.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨