Rusia continua demersurile pentru un acord de pace cu Ucraina

Data actualizării: 20 august 2025

Administrația Vladimir Putin a anunțat recent continuarea demersurilor pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina.

Potentialul acord de pace

Rusia se află în plin proces de creare a unui memorandum care ar putea duce la oprirea conflictului armat din Ucraina.

„Proiectul memorandumului va stabili principiile soluționării conflictului și termenii unui posibil armistițiu”,

a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, citată de agenția Reuters și de cotidianul The Jerusalem Post. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat aceste aspecte la Moscova, cu ministrul turc de Externe, Hakan Fidan.


Implicarea lui Donald Trump

Săptămâna trecută, Putin a anunțat, după o conversație cu președintele american Donald Trump, că Rusia este pregătită să propună Ucrainei un plan pentru un eventual acord de pace. Acesta ar fi precedat de un armistițiu general.

„Am stabilit cu președintele Statelor Unite ca Rusia să propună și să fie pregătită să colaboreze cu partea ucraineană asupra unui memorandum privind un viitor acord de pace, care ar fi precedat de un armistițiu pentru o anumită perioadă, dacă se ajunge la un acord în acest sens”,

a precizat Putin. De asemenea, Trump a anunțat că negocierile dintre Rusia și Ucraina vor începe imediat, deși Moscova și Kievul nu au stabilit o nouă rundă de discuții. În ciuda acestui fapt, demersurile pentru un acord de pace continuă.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨