Putin deschide calea pentru o posibila intalnire cu Zelenski sub conditii stricte

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea accepta o întâlnire directă cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, însă doar dacă vor fi atinse anumite acorduri prealabile, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Acorduri prealabile necesare pentru o intalnire
Purtatorul de cuvânt al Kremlinului nu a precizat ce tip de acorduri ar trebui să fie încheiate pentru ca o astfel de întâlnire să aibă loc. Cei doi lideri nu s-au mai întâlnit faţă în faţa din decembrie 2019. ”Considerăm că o astfel de întâlnire este posibilă, dar doar ca rezultat al muncii celor două delegaţii, care trebuie să conducă la anumite rezultate sub forma unor acorduri ” a spus Peskov.
”Lucrul fundamental este cine anume din partea ucraineană va semna aceste documente.”
Provocare publica pentru o intalnire
Declaraţia Kremlinului vine, după ce Zelenski l-a provocat public pe Putin să se întâlnsească cu el în Turcia în această săptămână. În locul unei întrevederi directe, Putin a trimis o delegaţie de oficiali care s-au întâlnit vineri cu negociatorii ucraineni, fiind primul dialog bilateral direct de la începutul invaziei pe scară largă din martie 2022. Ucraina a confirmat că a ridicat în cadrul negocierilor problema unei posibile întâlniri între cei doi preşedinţi.
În prezent, Ucraina este sub lege marţială şi nu a programat alegeri prezidenţiale, ceea ce Kremlinul pare să folosească pentru a contesta reprezentarea oficială a Kievului la negocieri. Președintele Statelor Unite Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au indicat că nu vor participa joi la discuțiile dintre Ucraina și Rusia de la Istanbul.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨