Reacțiile internaționale după anularea alegerilor din România în decembrie

În decembrie, decizia Curții Constituționale din România de anulare a scrutinului prezidențial a generat reacții puternice la nivel internațional. Membri ai Administrației Donald Trump au contestat acțiunea, în timp ce președintele Franței, Emmanuel Macron, a încercat să o justifice.
Critici din partea Administrației Trump
„Acesta este precedentul creat aici – alegerile pot fi invalidate nu pe baza fraudei sau manipulării dovedite, ci pe simpla existență a campaniilor organizate pe rețelele sociale pe care autoritățile le consideră suspecte. Este o cale periculoasă în care temerile în mare măsură nefondate de interferență străină pot fi folosite pentru a trece peste alegerile reale ale votanților, dăunând ironic democrației mult mai mult decât ar putea orice campanie pe rețelele sociale”, a afirmat analistul Arnaud Betrand.
La rândul său, Elon Musk, un apropiat al președintelui american Donald Trump, l-a numit ”tiran” pe Marian Enache, președintele Curții Constituționale din România, după ce acesta a respins acuzațiile lui Călin Georgescu privind anularea scrutinului prezidențial.
Macron justifică anularea alegerilor
Emmanuel Macron a încercat să justifice decizia Curții Constituționale din România de anulare a scrutinului prezidențial. Președintele Franței a argumentat că, deși este o măsură ”inedită” și ”foarte gravă”, nu este o acțiune ”de oportunitate”, ci este motivată de campania de manipulare lansată de Rusia.
”Argumentul a fost că dezinformarea rusă a infectat alegerile din România. Dar aș vrea ca prietenii noștri europeni să aibă o perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclame pentru influențarea alegerilor, noi categoric credem asta. Puteți să condamnați acest lucru pe scena mondială. Dar dacă democrația dvs. poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari de publicitate digitală a unei țări străine, atunci înseamnă că nu a fost de la început prea solidă”, a subliniat Vance.
Din contră, Administrația Rusiei a apreciat că interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale pune sub semnul întrebării legitimitatea scrutinului din România. Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat că excluderea lui Călin Georgescu ”delegitimizează procesul electoral”.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨