Stephen Miller posibil consilier pentru Securitate Nationala in administratia Trump

Data actualizării: 19 august 2025

Consilierul pentru Afaceri Politice al președintelui Donald Trump, Stephen Miller, este considerat favorit pentru a deveni șeful Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, conform surselor politice de la Washington. Acesta ar urma să-l înlocuiască pe Mike Waltz.

Mutare neașteptată

Numele lui Miller a fost vehiculat imediat după ce Trump l-a demis pe Mike Waltz din funcția de consilier pentru Siguranță Națională și l-a desemnat ambasador la Națiunile Unite. Secretarul de Stat, Marco Rubio, a preluat temporar atribuțiile lui Waltz, dar, conform unor surse, nu le poate menține mult timp, în condițiile sarcinilor de la Departamentul de Stat.

Colaborare strânsă

Marco Rubio și Stephen Miller au colaborat foarte strâns în materie de imigrație și s-ar potrivi foarte bine”, a declarat un oficial de la Casa Albă. „Ținând cont de colaborarea foarte bună cu Marco Rubio, mulți îl consideră pe Miller persoana perfectă pentru rolul de șef al Consiliului pentru Securitate Națională”, a subliniat o altă sursă. În schimb, un alt oficial din cadrul Cancelariei prezidențiale a declarat că Stephen Miller ar putea să nu vrea postul. „O astfel de funcție l-ar îndepărta de preferința sa: politicile de combatere a imigrației”, a subliniat oficialul citat.


Nu este clar când va decide Donald Trump numirea noului consilier pentru Securitate Națională. „Dar, dacă Stephen Miller va vrea postul, este greu de crezut că Trump nu i-ar răspunde afirmativ”, a explicat un alt funcționar de la Casa Albă.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨