Propunerea Hamas pentru incheierea conflictului cu Israelul: eliberarea tuturor ostaticilor si armistitiu de cinci ani

Mișcarea teroristă palestiniană Hamas s-a declarat sâmbătă gata să încheie un acord care prevede eliberarea simultană a tuturor ostaticilor încă reținuți în Fâșia Gaza, dar și un armistițiu de cinci ani cu Israelul, în încercarea de a pune capăt războiului în curs.
Detalii despre propunerea Hamas
„Hamas este pregătită pentru un schimb de prizonieri (ostatici israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni, n.r.) într-o singură operațiune și pentru un armistițiu de cinci ani”, a declarat pentru AFP un responsabil al mișcării islamiste palestiniene, sub condiția anonimatului. Această propunere vine în timp ce o delegație a Hamas urmează să se întâlnească sâmbătă la Cairo cu mediatorii.
În aprilie, Hamas respinsese o propunere israeliană ce prevedea o încetare a focului pentru 45 de zile în schimbul eliberării a 10 ostatici în viaţă. În viziunea sa despre un acord ”global”, mişcarea palestiniană cere o încetare a ostilităţilor, o retragere completă a trupelor israeliene, schimbul de ostatici israelieni contra deţinuţi palestinieni şi intrarea ajutorului umanitar în Gaza. De partea sa, Israelul solicită eliberarea tuturor ostaticilor aflaţi în prezent în enclava palestiniană şi dezarmarea Hamas şi a celorlalte grupări militare din Fâşia Gaza.
Atacul Hamas din 7 octombrie 2023
Hamas a atacat Israelul pe 7 octombrie 2023, o zi cunoscută acum sub numele de „sâmbătă neagră”. În urma acestui atac, aproximativ 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani – au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor.
Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie 2023 în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „un genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.
”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii. ”Aceste acte constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii -, un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨