Trump critica atitudinea lui Zelenski in negocierea cu Rusia si sustine ca pericliteaza procesul de pace

Data actualizării: 19 august 2025

Președintele SUA, Donald Trump, a lansat miercuri seară critici severe la adresa președintelui Ucrainean, Volodimir Zelenski. Trump îl acuză pe Zelenski că, prin refuzul de a face concesii teritoriale, pune în pericol negocierile cu Rusia.

Declarațiile lui Trump

Trump a declarat într-un mesaj postat pe Truth Social:

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, se laudă pe prima pagină a publicației The Wall Street Journal că «Ucraina nu va recunoaște legal ocuparea Crimeei. Nu există nimic de discutat aici». Acest anunț este foarte dăunător pentru negocierile de pace cu Rusia, în condițiile în care Crimeea a fost pierdută acum mulți ani sub egida președintelui Barack Hussein Obama, iar acest lucru nici măcar nu este un subiect al discuțiilor.

Reacția lui Zelenski

În contextul eforturilor Statelor Unite de oprire a războiului izbucnit prin invazia rusă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat miercuri că așteaptă un armistițiu general ”imediat” în conflictul militar cu Rusia.


Insistăm pentru un armistițiu imediat, complet și necondiționat. Aceasta este propunerea absolut corectă făcută de Statele Unite pe 11 martie. Acest lucru este posibil, dar este posibil dacă Rusia oprește atacurile și crimele.

Vicepreședintele SUA, James David Vance, a confirmat că Washingtonul a transmis propuneri concrete Rusiei și Ucrainei pentru oprirea războiului, prin concesii teritoriale și armistițiu general, avertizând că Washingtonul s-ar putea retrage din procesul diplomatic dacă nu ajunge rapid la o soluție. În schimb, Ucraina și aliații europeni au transmis Statelor Unite că orice negocieri cu Rusia privind eventuale schimburi teritoriale ar trebui precedate de un armistițiu general și de clarificări privind garanțiile de securitate.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨