Donald Trump nemultumit de politica monetara a Rezervei Federale

Data actualizării: 17 aprilie 2025

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și-a exprimat joi nemulțumirea față de politica monetară a Rezervei Federale (Fed), criticând nivelul ridicat al dobânzilor de referință și faptul că nu poate demite pe președintele instituției, Jerome Powell.

Acuzații la adresa lui Jerome Powell

Trump a acuzat pe platforma Truth SocialJerome Powell, de la Fed, acționează mereu prea târziu și greșit. „Prețul petrolului este în scădere, alimentele (inclusiv ouăle) sunt în scădere, iar Statele Unite se îmbogățesc prin taxele vamale. Ar fi trebuit să reducă dobânzile de referință la fel ca Banca Centrală Europeană, acum mult timp, dar în mod categoric ar trebui să le reducă acum. Încheierea mandatului lui Powell nu poate veni suficient de rapid!”, a subliniat Trump.

„Banca Centrală Europeană urmează să reducă dobânzile pentru a șaptea oară, dar, cu toate acestea, Jerome Powell, de la Fed, care acționează mereu prea târziu și greșit, a prezentat ieri un raport care este o nouă mizerie totală, în mod tipic”, a acuzat Donald Trump.

Rezerva Federală și dilema sa

Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed), menține o abordare prudentă în materie de politică monetară și a avertizat că instituția bancară centrală din SUA s-ar putea confrunta, în contextul taxelor vamale aplicate de Administrația Donald Trump, cu o dilemă privind controlul asupra inflației și susținerea creșterii economice. „S-ar putea să ne regăsim într-un scenariu provocator în care obiectivele mandatului nostru dublu să fie în tensiune. Nivelul majorărilor de taxe vamale anunțate până acum este semnificativ mai mare decât se anticipa, iar același lucru probabil este adevărat asupra efectelor economice, ceea ce va include inflație mai mare și încetinirea creșterii economice”, a declarat Jerome Powell la Clubul Economic din Chicago.


Rezerva Federală, instituția bancară centrală din Statele Unite, are rolul de a asigura stabilitatea prețurilor și obținerea unui grad ocupațional maxim. „Taxele comerciale probabil ne vor îndepărta de aceste obiective, chiar anul acesta. Pentru moment, suntem bine-poziționați astfel încât să așteptăm mai multă claritate înainte de a ajusta poziția în materie de politică monetară”, a atras atenția președintele Rezervei Federale.

Anterior, Jerome Powell a notat că, deși starea economiei americane este „bună”, incertitudinea este puternică și apar riscuri de încetinire a activităților, pe fondul preocupărilor asociate taxelor comerciale.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨