Nu folosi mașina de spălat la aceste ore! Consumă dublu energie și vei plăti mai mult la factura de curent

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a explicat că folosirea mașinii de spălat între orele 18:00 și 21:00 poate duce la un consum dublu de energie și, implicit, la facturi mai mari, pentru că în acest interval există un vârf de utilizare la nivel național.
Oficialul a arătat că se discută despre introducerea unor tarife orare, astfel încât prețul curentului să varieze în funcție de momentul zilei în care este folosit.
Tarifele orare ar putea fi introduse pe termen scurt, în funcție de negocierile cu operatorii de distribuție, însă deocamdată nu există o estimare clară a costurilor suplimentare pe care le-ar suporta consumatorii.
„Legat de tarifele orare, eu plec de la un principiu: nu e totuna să consumi energie electrică la orele de prânz cu a consuma energie electrică seara. Asta e o realitate de care nu putem să scăpăm. Şi atunci, în mod normal, mecanismele de piaţă, mecanismele de stimulare a consumatorilor ar trebui să fie în oglindă cu acest principiu.
Deci, personal susţin această idee. Se poate implementa pe termen scurt, să vedem. Noi am avut discuţiile astea cu operatorii de distribuţie”, a declarat Sebastian Burduja.
Ce s-ar putea întâmpla cu tarifele la energie
Ministrul a menționat că până la 1 iulie, din cauza plafonării și compensării prețurilor, nu era posibilă trecerea la un astfel de sistem, lucru confirmat și de operatorii de distribuție. Totuși, după eliminarea acestor măsuri, Burduja consideră că trebuie luată în serios posibilitatea introducerii unui demand side management, practicat deja în alte state europene.
„E adevărat că într-o perioadă în care există, încă până la 1 iulie, compensarea plafonarea, nu se putea trece la un asemenea sistem şi acesta a fost feedback-ul pe care operatorii l-au dat constant. Dar după această etapă, cred că trebuie să ne punem în serios problema şi, deci, să avem demand side management. O fac şi alte state de la vest de noi şi e normal să ne punem şi în această problemă”
, a mai spus acesta.
Burduja a subliniat că la nivel național există deja milioane de puncte de consum dotate cu contoare inteligente, multe dintre acestea fiind funcționale. Acest lucru ar permite implementarea rapidă a unui sistem de tarifare orară, fără investiții majore suplimentare în infrastructură.
„Trebuie să avem o pilotare, să vedem cum ar merge acest sistem şi dacă putem să-i motivăm pe români, pe consumatorii casnici să consume energia atunci când ea este abundentă şi deci şi ieftină. Cred că până la finalul anului un asemenea pilot poate fi făcut, nu este un lucru atât de complicat şi din discuţiile pe care le-am avut, operatorii de distribuţie au fost foarte deschişi”
, a explicat ministrul.
Astfel, introducerea unui astfel de mecanism ar putea determina consumatorii să evite folosirea electrocasnicelor mari în orele de vârf, cum este intervalul 18:00 – 21:00, când cererea de energie este la maximum. În acest fel, ar fi posibilă o redistribuire a consumului către orele cu preț mai mic, lucru care ar putea reduce presiunea pe rețeaua națională și, în același timp, costurile pentru utilizatori în afara orelor de vârf.
În prezent, ideea rămâne în stadiul de discuție și testare, urmând ca până la finalul anului să fie inițiat un proiect pilot în colaborare cu operatorii de distribuție, pentru a evalua modul în care românii s-ar adapta la un sistem de tarife diferențiate în funcție de momentul zilei.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨