A venit „nota de plată” pentru bărbații care l-au agresat pe tânărul polițist din Caraș-Severin. Urmările incidentului

Data actualizării: 18 august 2025

Doi bărbați din județul Caraș-Severin au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au agresat un polițist care intervenea într-un caz rutier. Aceștia sunt cercetați pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce l-au înjosit și amenințat pe agentul care oprise un adolescent de 17 ani, prins la volanul unui ATV în stare de ebrietate.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile, într-o comună din județ, în timp ce polițistul încerca să-l ducă pe tânăr la centrul de prelevare a probelor.

Au intervenit mai mulți săteni care l-au atacat pe agent


În timp ce minorul era condus la Centrul de Permanență, mai mulți localnici s-au adunat la fața locului și au devenit agresivi. Polițistul, simțindu-se amenințat, a scos arma din dotare, fără a o îndrepta spre cineva, și a cerut sprijin. Cei doi indivizi implicați direct în scandal vor fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

„În data de 19.07.2025, ora 20.45, polițiștii din cadrul Secției 4 de Poliție Rurală Mehadia, în timp ce desfășurau activități privind supravegherea și coordonarea traficului rutier pe raza localității Cănicea, au observat un motociclu al cărui conducător auto a fost oprit pentru control”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin.

În urma legitimării, agenții au constatat că tânărul mirosea a alcool și l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Minorul a fost dus la Centrul de Permanență din Băile Herculane pentru recoltarea de probe biologice. Verificările ulterioare au arătat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, conform bazelor de date ale Poliției Române.

Scandalul a izbucnit în momentul în care localnicii au încercat să împiedice acțiunea polițistului. După ce adolescentul a fost tras pe dreapta, mai mulți săteni au început să strige la agent, să-l în jure și să-l amenințe, luând apărarea minorului aflat pe ATV. Situația a degenerat rapid, iar polițistul a fost nevoit să se apere scoțând arma, deși nu a făcut uz de ea. Acesta a solicitat sprijin suplimentar pentru a calma spiritele.

Poliția a întocmit un dosar penal pentru mai multe infracțiuni, atât pe numele adolescentului, cât și pentru cei implicați în agresarea agentului.

„În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «Conducerea unui vehicul fără permis de conducere» și «Conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe». În momentul intervenției polițiștilor, mai multe persoane au încercat să intervină în modul de acțiune al polițiștilor”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Cei doi bărbați care au devenit agresivi și au provocat scandalul au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore. Autoritățile au anunțat că aceștia urmează să fie prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Reprezentanții Poliției au transmis că astfel de comportamente nu vor fi tolerate și că legea se va aplica ferm în toate cazurile de agresiune asupra forțelor de ordine.

Incidentul a fost filmat și imaginile au fost distribuite pe rețelele de socializare, generând un val de reacții. Potrivit Poliției, acțiunea s-a încadrat în limitele legii, iar intervenția a fost justificată de comportamentul agresiv al celor implicați. Nicio persoană nu a fost rănită în urma intervenției, însă tensiunea de la fața locului a fost semnificativă. Ancheta este în desfășurare, iar dosarele penale vor fi instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨