De ce nu este România pregătită de război. Avertismentul comandantului plutonului de români care luptă pe frontul din Ucraina

Data actualizării: 4 iulie 2025

Comandantul plutonului de voluntari români „Getica”, aflat pe linia frontului din Ucraina, a transmis un avertisment dur în legătură cu starea actuală a pregătirii militare din România.

Potrivit acestuia, țara noastră este „complet nepregătită” pentru un conflict real, iar principalele slăbiciuni țin de lipsa condiției fizice a rezerviștilor, de dotarea precară și de o legislație depășită care blochează inițiativele de pregătire civică.


România nu are nici oameni antrenați, nici dotare modernă.

„Nu vreau să dau lecții Armatei Române, dar s-ar putea să le prindă bine un sfat de la Getica, pentru că noi avem aici experiența directă a războiului zi de zi, nu teoretică. Am văzut filmulețe de la noi cu mai mulți rezerviști și cu voluntari care nu sunt tocmai pregătiți din punct de vedere fizic, asta ca să fiu elegant. Iar în războiul de azi, dar și în războiul viitorului, e esențial să fii pregătit, să ai condiție fizică impecabilă, nu să fii un burtos care leșină dacă fuge 50 de metri”

Getotac a declarat acest lucru pentru „Adevărul” și a menționat că a discutat aceste aspecte cu reprezentanți ai Armatei Române și cu membri NATO. Printre problemele grave, el a evidențiat lipsa dronelor performante, armamentul învechit și interdicțiile legale privind pregătirea paramilitară voluntară.

„Ar fi de lucrat foarte mult la legislație. Am și o informație cum că există niște legi care permit pregătirea paramilitară voluntară, dar care sunt considerate inadecvate în forma lor actuală pentru amenințările actuale. Și știu că șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a subliniat la rândul său că Armata României nu dispune de o lege modernă care să permită pregătirea voluntară a populației.”

Comandantul susține că plutonul Getica ar fi dispus să organizeze sesiuni de instruire pentru civili, însă este împiedicat de cadrul legal actual.

„Și aici e o problemă care ne afectează pe noi, pe cei de la Getica în mod direct. Pentru că noi am vrea să venim să participăm la un program de pregătire a populației pentru crize. Nu neapărat pentru războaie, dar bineînțeles că trebuie să ne punem și problema asta. Și nu putem să o facem din cauza unor elemente care există în legislația română, care interzic grupurile paramilitare.”

O altă problemă gravă este numărul mic de militari activi. România are în prezent aproximativ 80.000 de angajați în armată, dintre care doar 70.000 sunt combatanți, restul fiind personal civil.

„Stăm pe un efectiv redus de personal combatant având în vedere amenințările actuale. Avem prea puțini militari. Pe de altă parte, nu știu cine, nici măcar Ucraina nu ar face față fără ajutor, lăsată de una singură, în fața Rusiei. Războiul ar fi fost pierdut deja dacă ucrainenii nu primeau arme și bani. Și atunci ar trebui cumva ca măcar bărbații din România sau voluntarii, inclusiv femei, nu neapărat să fie obligați, ci să li se facă niște condiții să participe la niște stagii minime, de 3-5 zile, să învețe să dezansambleze o armă, să învețe un pic de balistică, un pic de calibră, să învețe să tragă la țintă. Și să învețe tehnici de supraviețuire, să știe ce să facă în caz de catastrofă majoră, de ferească Dumnezeu – război nuclear. Lucruri din acestea ar fi utile oamenilor.”

Comandantul subliniază că instruirea minimă în autoapărare, manipulare armament și supraviețuire în caz de criză ar trebui să devină o preocupare de interes public, chiar și pentru civilii care nu fac parte din armată.

În legătură cu situația reală de pe front, Getotac afirmă că, în ciuda unor avansuri ucrainene în anumite zone, forțele ruse înaintează în mod constant.

„Acum suntem în defensivă totală. E adevărat, avem zone în care am făcut ceva avansuri, dar se vorbește mai puțin despre asta. Pentru că, în principiu, cred că nu e nici interesul ucrainenilor acum să pretindă că înaintează. Spre exemplu, noi am reușit să eliberăm o jumătate de pădure, să o recuperăm, iar acum mă uitam pe hărți și am văzut că între timp a fost toată eliberată.”

Totuși, aceste succese sunt minore în comparație cu ritmul avansului forțelor ruse, avertizează el.

„Dar vorbim de avansuri de 500 de metri, 800 de metri, deci în niciun caz de avansuri majore. În schimb, în ultima vreme semnalele, comunicate de la centrele de presă ale Armatei Ucrainene spun că rușii avansează undeva la de 5 ori mai mult decât anul trecut.”

Avertismentul lui Getotac, venit direct de pe frontul din Ucraina, scoate în evidență o realitate ignorată în România: lipsa unei pregătiri reale la toate nivelurile – militar, legislativ și psihologic – în fața unui potențial conflict major.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨