Norvegia vizeaza alinierea la noul obiectiv NATO prin majorarea cheltuielilor pentru aparare

Data actualizării: 20 august 2025

Norvegia pare decisă să își asume un rol mai activ în NATO. Țara nordică intenționează să își majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din produsul său intern brut și să aloce încă 1,5% pentru scopuri extinse legate de securitate. Astfel, se dorește alinierea la noul obiectiv de buget al alianței.

Primul pas spre schimbare

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus ca țările membre să convină, la reuniunea din 24-25 iunie de la Haga, asupra unei ținte de 5% din PIB dedicată bugetului comun de apărare. În acest sens, prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Stoere susține că țara sa este pregătită să adere la noua limită.

„Trebuie să facem mai mult pentru a contribui la securitatea noastră comună. Noul prag minim alocat este realizabil. Obiectivul de cheltuieli de 5% va fi probabil atins după 2030”, apreciază premierul norvegian.

Un avans major

În 2024, Norvegia a cheltuit aproximativ 2,2% din PIB pentru apărare, în creștere de la un minim de 1,4% în 2022. Guvernul norvegian a anunțat că își propune să aloce 3,3% în 2025. Norvegia este singura țară din Europa care poate finanța creșterea cheltuielilor militare fără a fi nevoită să se împrumute mai mult, deoarece dispune de un fond suveran de investiții de aproape 2 trilioane de dolari, cel mai mare din lume.


🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨