Donald Trump pleaca neasteptat de la summitul G7 pentru a se ocupa de conflictul Israel-Iran

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a surprins pe toată lumea când a decis să părăsească mai devreme summitul G7 desfășurat în Canada. Motivul acestei decizii pare să fie dorința de a se concentra pe conflictul din Orientul Mijlociu dintre Israel și Iran.
Decizia neașteptată a președintelui american
Plecarea neașteptată a președintelui american a dereglat agenda ultimei zile a summitului G7. Casa Albă a venit cu precizări care să explice această decizie. „Din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu, președintele Trump va pleca mai devreme decât era planificat, de la discuțiile cu ceilalți lideri G7”, a spus purtătoarea de cuvânt Karoline Leavitt.
Înainte de anunțul său, Trump se arăta încrezător în cadrul summitului față de capacitatea sa de a media relațiile tensionate dintre Israel și Iran. „Iranul este practic la masa negocierilor și vor să încheie o înțelegere. Imediat ce voi pleca de aici, vom face ceva în acest sens”, a transmis Trump.
Trump îl contrazice pe Macron
Președintele Donald Trump a dezmințit afirmațiile omologului francez, Emmanuel Macron, referitoare la plecarea sa de la summitul G7, conform cărora încearcă să realizeze un armistițiu între Israel și Iran.
„Președintele Franței, Emmanuel Macron, a înțeles în mod eronat că plecarea mea de la summitul G7 este pentru a realiza un armistițiu între Israel și Iran. Fals! Nu are nicio idee despre motivul pentru care acum sunt în drum spre Washington, dar cu siguranță nu are nimic de-a face cu o încetare a focului între părțile beligerante din Orientul Mijlociu. E ceva mult mai important decât asta. Intenționat sau nu, Emmanuel nu înțelege niciodată nimic”, a transmis Trump, prin intermediul rețelei sale online, Truth Social.
Macron afirmase la o conferință de presă din Canada, faptul că Statele Unite, prin eforturile președintelui Trump, negociază un acord de încetare a focului, relatează FRANCE 24.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨