Fostul președinte Joe Biden diagnosticat cu cancer de prostată, Donald Trump transmite mesaj de încurajare
Joe Biden, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, a fost diagnosticat recent cu cancer de prostată care s-a răspândit la os. În vârstă de 82 de ani, Biden analizează acum opțiunile de tratament împreună cu familia sa.
Un diagnostic sever
Diagnosticul a fost stabilit de medici săptămâna trecută, potrivit unui comunicat de presă al biroului de comunicare al fostului președinte. În acest comunicat s-a menționat faptul că boala este într-o formă agresivă, dar pare să fie sensibilă la hormoni.
Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a fost examinat ca urmare a descoperirii unui nodul prostatic, după ce a prezentat simptome urinare din ce în ce mai severe. Vineri, a fost diagnosticat cu cancer de prostată, caracterizat printr-un scor Gleason de 9 (Gradul 5) cu metastaze la oase.
Mesaj de încurajare de la Donald Trump
Știrea a determinat pe președintele Donald Trump să transmită un mesaj de încurajare către familia Biden. Mesajul a fost postat pe rețeaua Truth Social, în care liderul de la Casa Albă a scris că el și soția sa, Melania, speră ca familia Biden să treacă peste această perioadă medicală dificilă.
Eu și Melania am aflat cu întristare despte recentul diagnostic medical al lui Joe Biden. Transmitem cele mai calde și bune urări lui Jill (n.red. – soția lui Biden) și familiei și îi urăm lui Joe o recuperare rapidă și plină de succes
Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de piele în urmă cu câțiva ani și a fost operat în luna februarie a anului 2023. Acum, se confruntă cu o nouă luptă, de data aceasta cu cancerul de prostată.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨