Emmanuel Macron își face apariția pe postul TF1 în încercarea de a reînnoi legăturile cu cetățenii francezi
Președintele Emmanuel Macron a încercat să prezinte toate punctele acțiunilor sale, într-o emisiune pe postul TF1, însă a părut singur, deși a insistat pentru mobilizarea tuturor. Pariul a fost unul riscant, cu un rezultat crud. În încercarea de a reînnoi legăturile cu cetățenii francezi după dizolvarea dezastruoasă a Parlamentului în iunie 2024, Macron a optat pentru un format lung la postul TF1.
Macron, singur în fața provocărilor
De-a lungul a peste trei ore de emisie, au avut loc intervenții ale unor deputați, lideri de sindicate și membri ai societății civile. Schimburile de replici au virat în dezavantajul președintelui, care a fost încolțit în privința tuturor aspectelor acțiunilor sale: piața muncii, sistemul pensiilor, fiscalitatea, securitatea, imigrația. Macron a părut a fi foarte singur la sfârșitul emisiunii, exact când a insistat pentru eforturi comune.
„Dacă ideea era de a inspira o mare dezbatere de genul celei organizate după protestele activiștilor vestelor galbene, în 2019, eșecul este evident”, constată cotidianul Le Monde.
Macron, vag asupra temelor sociale și economice
Liderul de la Paris a evocat ideea organizării unor referendumuri, dar a rămas vag. A vorbit despre ”mari reforme economice, educaționale și sociale”, dar a evitat să fixeze subiectele. Emisiunea a părut foarte lungă și tocmai de aceea Emmanuel Macron nu a reușit să convingă. În privința Ucrainei, pedagogia prezidențială, alimentată de acțiuni, a funcționat; în privința Fâșiei Gaza, condamnarea s-a dorit a fi clară. Însă, pe plan intern, cuvintele nu prea și-au atins scopul.
Propunerea de organizare a unei conferințe pentru finanțarea modelului social nu a fost însoțită de nicio soluție, mai ales în contextul lipsei majorității parlamentare și pe fondul disensiunilor dintre partenerii sociali. ”Președintele a asumat riscul de a pune în lumină neputința prezidențială. Pentru el, referitor la funcție, ar fi fost mai bine să rămână la adăpost”, subliniază cotidianul Le Monde.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨