Viorica Dăncilă a făcut marturisiri emoționante despre pierderea mamei sale și despre momentul în care a adoptat fiul: “Parcă țipa după ajutor…”

Viorica Dăncilă a vorbit deschis despre cele mai grele momente care i-au marcat viața, rememorând moartea mamei sale și procesul emoționant al adopției fiului ei, Victor. Fosta șefă a Guvernului a povestit, în cadrul emisiunii Xtra Night Show, cum pierderea mamei i-a lăsat un gol imens și cum un copil abandonat într-un spital a devenit centrul vieții sale.

Adopția lui Victor: „Parcă țipa după ajutor”

Dăncilă a povestit că vestea dispariției mamei sale a venit pe neașteptate, în timp ce se afla la Strasbourg, ca europarlamentar:

„Eram apropiată de ambii părinți. Nu am făcut aceste diferențe niciodată. Mi-am iubit părinții, mi-am iubit foarte mult mama, care pentru mine nu a fost doar o mamă, a fost și prietena mea, omul în care am avut o încredere deplină și care m-a îndrumat atunci când mi-a fost greu. Regret acum că am stat foarte puțin, aș fi dorit să stau mai mult. Am fost 9 ani europarlamentar și vă dați seama că mergeam de două ori pe lună la mama. Mi-aș fi dorit să stau mai mult, dar, vedeți, aceste lucruri le regretăm atunci când părinții nu mai sunt”

Despre acel moment cutremurător, Viorica a spus:

„N-o să uit niciodată acel moment, te marchează pentru tot restul vieții. Eram europarlamentar, eram la Strasbourg, și într-o dimineață asistenta pe care o aveam a bătut la ușă și mi-a spus că mama a decedat. Efectiv m-a șocat. Și dacă ai ști că e un om bolnav, tot aceea ar fi fost reacția. Mi-a fost greu că mi se părea că drumul e atât de lung și nu mai ajung acasă. Pe urmă, a trebuit să treacă ani să atenueze din faptul că mama a dispărut. Pe urmă am realizat, când am găsit lucrurile în casă… Pe mine m-au marcat foarte mult”

Pierderea mamei a fost urmată de un alt moment care i-a schimbat viața din temelii – întâlnirea cu fiul ei, Victor. Ea a povestit cum a aflat de existența copilului abandonat în spital, pe când era inginer stagiar:

„Victor a venit în viața noastră pe neașteptate, dar cred că a fost cel mai fericit moment al vieții noastre. Eram tineri, eram stagiari. S-a întâmplat să avem acest noroc în viață. Eram de serviciu, eram inginer stagiar, și o colegă, care era centralistă, mi-a spus că un copil a fost abandonat în spital și să mergem să îl vedem. Ne-am dus să vedem copilul. În momentul acela, când l-am auzit pe Victor plângând, parcă țipa după ajutor, mi-am dat seama că nu mai pot să plec de acolo fără copil. Am venit acasă, i-am spus soțului meu, soțul meu a fost foarte uimit, am mers și l-am văzut, a văzut că îmi doresc foarte mult ca acel copil să îl iau”

Ea a mai adăugat că:

„Nu a fost ușor, aveam 26 de ani. Victor a devenit universul nostru”

Fostul premier a explicat și cum fiul ei a aflat, la un moment dat, că a fost adoptat. Deși intenționa să-i spună ea însăși la momentul potrivit, altcineva s-a grăbit să îi dea vestea:

„Au avut grijă alţii să-i spună acest lucru. Şi eu i-aş fi spus, însă la o vârstă la care putea să înţeleagă mai bine ceea ce s-a întâmplat. La 15 ani, băieţii sunt mai rebeli, văd viaţa altfel, era un moment critic. M-a durut foarte mult ceea ce s-a întâmplat şi faptul că altcineva i-a spus fiului meu că este înfiat. Atunci a fost foarte multă emoţie, incertitudine. Ne gândeam ce decizie va lua fiul meu, dar lucrurile au mers bine”

Viorica Dăncilă a vorbit și despre reacțiile fiului său după ce a aflat că a fost adoptat, dar și despre felul în care aceste informații au fost tratate în spațiul public. Ea a mărturisit că s-a confruntat cu momente dificile, când presa a vehiculat informații false, iar familia ei a fost rănită profund:

„Toată țara a făcut un subiect legat de adopția lui (…). Modul în care au ridicat această problemă (…). Au spus că am cumpărat un copil (…). Și atunci a început să plângă și mi-a spus «Mă cerți pentru că nu sunt copilul tău». I-am explicat că îl iubim enorm de mult și că este copilul nostru”

Ea a subliniat că iubirea pentru Victor nu a fost niciodată condiționată de faptul că nu este copilul lor biologic, ci din contră, l-au iubit și l-au crescut ca pe propriul lor copil, indiferent de greutăți.

Despre momentul în care l-a văzut pentru prima dată pe Victor, Dăncilă a oferit o imagine detaliată, emoționantă:

„Aşa a vrut Dumnezeu! Aşa a vrut destinul să mă găsesc într-un loc unde un copil era abandonat, un copil care plângea şi parcă cerea ajutorul. În momentul în care am văzut acest copil, avea 3 zile, mi-am dat seama că viitorul meu înseamnă ca acest copil să vină în familia mea, că nu mă pot despărţi de acel ghemotoc, care parcă îmi cerea ajutorul. Se simţea singur şi cât era de mic arăta atât de multă disperare. Am mers acasă şi i-am spus soţului meu că eu vreau să înfiez acest copil indiferent de consecinţe”

Fosta șefă a Executivului a descris și procesul dificil de adaptare în primele zile:

„Eram foarte tânără, nu eram pregătită pentru a înfia un copil, voiam să facem noi propriul copil, dar soţul meu văzând că îl iubesc atât pe acest copil, că în fiecare zi mă duceam la spital la Victor, a fost de acord. M-am internat în spital, am stat o lună cu copilul acolo. Era foarte mic, nu ştiam cum să am grijă de el, a trebuit să stau să învăţ, să mă apropii pe el. A fost cea mai mare realizare a vieţii mele. Sunt foarte mândră de fiul meu, îl iubesc foarte mult şi eu şi soţul meu. Îi îndemn pe toţi să facă acest pas. Cel mai important lucru în viaţă este să creşti un copil”

Mama biologică a lui Victor, Floarea Trocan, trăiește în satul Butești din județul Teleorman și are opt copii. Informația a fost confirmată public, dar Viorica Dăncilă a subliniat că legătura dintre ea și Victor a fost construită pe baza unei alegeri conștiente și asumate.

Dăncilă a spus că rar vorbește despre viața personală, însă aceste evenimente – moartea mamei și drumul parental cu Victor – au avut un impact profund asupra ei.

„Mi-am iubit părinții, mi-am iubit foarte mult mama, care, pentru mine, nu a fost doar mamă, a fost și prietena mea, omul în care aveam încredere deplină și care m-a îndrumat de multe ori când mi-a fost greu”