Cine este românul care a făcut mormântul lui Papa Francisc

Un român stabilit de ani buni în Italia a fost parte din echipa restrânsă care a avut sarcina de a finaliza lucrările la cripta unde a fost înmormântat Sfântul Părinte. Călin Florin, originar din Cavnic, lucrează la o firmă de construcții cu contracte directe cu Vaticanul, iar compania la care este angajat a fost aleasă să se ocupe de amenajarea locului de veci al Papei Francisc.
Muncitorul român, singurul străin din echipă
Florin, împreună cu alți șapte italieni, a avut misiunea să închidă oficial mormântul Suveranului Pontif după ceremonia religioasă. Din mărturiile sale, lucrările au fost încheiate în jurul orei 3 dimineața, într-o atmosferă plină de solemnitate.
„De fiecare dată când un român de-al nostru face o faptă rea în Italia sau în diaspora există un val de negativitate sau de frustrare la adresa noastră a celor mulți care suntem de ani de zile bine integrați în societatea locală. De menționat faptul că după ‘Cazul Mailat’, din Octombrie 2007, diaspora românească a făcut eforturi considerabile pentru a evita orice situație de acest fel! Asta pentru că o mare parte din cei care locuim departe de țară avem copii care au schimbat mentalitatea gazdelor noastre prin bună credință, bună purtare și respect pentru poporul gazdă”, a transmis Ovidiu Burdușa, om de afaceri în Roma și fost secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Burdușa a ținut să sublinieze că această reușită este posibilă și datorită misiunilor diplomatice, asociațiilor românești și clerului care sprijină comunitățile românești din diaspora occidentală.
„Un om cu care ar trebui să ne mândrim astăzi este Florin. Aprecierea noastră pentru el deoarece a fost singurul străin care a făcut parte din această echipă de muncitori”, a adăugat Ovidiu Burdușa în mesajul său de pe Facebook.
De astăzi, pelerinii și turiștii care ajung în Basilica Santa Maria Maggiore din Roma pot vizita mormântul fostului Suveran Pontif. Lucrările realizate de echipa din care a făcut parte și Călin Florin au fost finalizate cu succes, astfel încât locul de veci este deschis publicului larg.
Papa Francisc, liderul Bisericii Catolice, a murit la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace ireversibile. Moartea sa a îndoliat 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨