Lideri mondiali se aduna la Vatican pentru funeraliile Papei Francisc

Data actualizării: 19 august 2025

Funeraliile Papei Francisc, ce vor avea loc în Piața Sfântul Petru din Vatican, adună lideri mondiali din toate colțurile lumii. Sâmbătă, 26 aprilie, peste 200.000 de persoane și aproximativ 130 de delegații internaționale vor fi prezente la ceremonie, inclusiv 50 de șefi de stat.

Primii care au confirmat prezența

Printre primii șefi de stat care au confirmat prezența se numără președintele Statelor Unite, Donald Trump, însoțit de soția sa, Melania Trump. Conform programului oficial, avionul prezidențial american a aterizat la Roma vineri seara, în ajunul funeraliilor. Cei doi au fost găzduiți la Villa Taverna, sediul oficial al Ambasadei Statelor Unite în Italia.

La funeralii vor fi prezenți, printre alții, președintele Franței, Emmanuel Macron, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care va participa alături de soția sa, Olena Zelenska. România va fi reprezentată de președintele interimar Ilie Bolojan și de prim-ministrul Marcel Ciolacu. Din partea Marii Britanii va participa Prințul William, în numele Regelui Charles al III-lea, dar și premierul britanic Keir Starmer.


Securitate maxima

Roma a ridicat un scut de securitate de amploare pentru funeraliile Papei Francisc, mobilizând patrule pe râul Tibru, drone de supraveghere, lunetiști și forțe speciale. Costurile totale ale ceremoniei și ale măsurilor de securitate, estimate la peste 5 milioane de euro, sunt acoperite integral de un binefăcător anonim.

Sicriul Papei a fost expus publicului timp de trei zile în Bazilica Sfântul Petru, fiind vizitat de sute de mii de oameni.

La dorința sa, Papa Francisc a renunțat la fastul tradițional, alegând un sicriu deschis și o înmormântare modestă. Slujba va fi oficiată de cardinalul Giovanni Battista Re și va include imnuri și versete din Psalmi, încheindu-se cu o binecuvântare și procesiunea prin simbolica „poartă a morții”. Clopotul funerar de 10 tone va răsuna în momentul în care trupul Suveranului Pontif va fi condus spre locul de veci.

Papa Francisc va fi înmormântat nu în Bazilica Sfântul Petru, ca majoritatea predecesorilor săi, ci în Bazilica Santa Maria Maggiore – locul său de rugăciune preferat. El a cerut să fie îngropat „în pământ, fără ornamente deosebite”, cu o simplă inscripție: „Franciscus”. Această alegere îl transformă în primul Papă înhumat în această locație după secolul al XVII-lea – un gest de profundă smerenie și devoțiune, care definește întregul său pontificat.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨