Complice al traficantului de droguri Mohamed Amra, predat de Thailanda autorităților franceze

Unul dintre complicii traficantului de droguri Mohamed Amra, implicat în uciderea a doi polițiști în timpul unei evadări, a fost predat autorităților franceze după ce a fost reținut în Thailanda.
Adonis C., complicele reținut
Potrivit surselor judiciare și din Poliție, complicele arestat, pe nume Adonis C., este unul dintre cei care l-au ajutat pe Mohamed Amra să evadeze din penitenciarul unde era încarcerat, în timpul unui schimb de prizonieri. Operațiunea s-a soldat cu moartea a doi ofițeri de poliție și rănirea altor trei.
Anchetatorii spun că bărbatul recent capturat este considerat „un om foarte apropiat” de-ai lui Mohamed Amra.
Complicele a fost oprit pe aeroportul din Phuket și apoi încarcerat la Bangkok.
Adonis C., predat autorităților franceze
„A fost prezentat în fața autorităţilor thailandeze, cu care suntem în contact de câteva zile. Nu a făcut nicio declaraţie în acest stadiu şi va oferi explicații judecătorilor francezi”, a declarat avocatul apărării. Această arestare se adaugă celor 24 de noi arestări efectuate luni (22 în Franța și două în Germania) în cazul evadării lui Mohamed Amra în timpul unui schimb de prizonieri, în urma căruia doi ofițeri au fost uciși și alți trei au fost răniți. Mohamed Amra, cunoscutul lider al unei bande de trafic de droguri, care era în libertate de la evadarea sa, în luna mai, a fost arestat în România, la finalul lunii februarie.
Conținutul publicat pe externe.dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨